Construim un viitor sigur
pentru mii de oameni

ACASĂ e locul în care suntem în siguranță, orice s-ar întâmpla în lume. În România sunt mii de familii care nu au încă un asemenea loc și care trăiesc în condiții inumane.

Din 1999, voluntarii PRIMA DATĂ ACASĂ construiesc locuințe simple și decente pentru oameni muncitori, împreună cu ei. În ultimii ani, ne-am folosit experiența în construcții cu impact social pentru intervenții constructive în domeniul sănătății și educației, de care au beneficiat peste 10.000 de oameni.

Cum poți contribui

Hai ca voluntar pe șantier
și schimbă vieți!

Într-o zi ca voluntar pe șantier, îți vei descoperi puterea de a schimba viața unei familii pentru totdeauna.

În 2023, avem 6 zile dedicate Echipelor Deschise, în care oricine poate participa.

Donează online: e sigur și deții controlul

Familii care locuiesc în condiții greu de imaginat au nevoie de ajutorul tău pentru a-și schimba viitorul. Orice donație va produce efecte generații întregi de acum înainte!

Ai control deplin asupra donațiilor tale, printr-un panou de control dedicat.

Fă cadou o donație unui om drag

Donațiile dedicate sunt un cadou superb și apreciat: tu donezi în numele unei persoane iubite iar noi trimitem o felicitare virtuală și mesajul tău personalizat!

Fă cadou o faptă bună!

PERSOANE JURIDICE

Susține-ne
printr-o sponsorizare
sau hai în teambuilding!

Microîntreprindere sau PFA

Alătură-te sutelor de companii mici și mari care au decis să construiască un viitor mai bun pentru cei mai vulnerabili membri ai comunității. Pe pagina dedicată companiilor vei găsi detalii despre deducerile fiscale de care vei beneficia.

Companii plătitoare de impozit pe profit

Un program de construcție non-profit are nevoie de susținere constantă, iar contribuția companiilor care aleg să se implice este esențială. Ne poți susține cu fonduri, materiale sau servicii de specialitate.

Programele noastre

LOCUIRE: Construim locuințe simple pentru oameni muncitori

O locuință decentă este temelia unei vieți sănătoase și prospere. Voluntarii și donatorii ACASĂ ajută familii harnice care locuiesc în condiții inimaginabile să își construiască, prin forțe proprii, prima locuință pe care au avut-o vreodată.

Familiile pe care le ajutăm sunt alese după criterii clare, precum situația în care locuiesc acum, starea de sănătate sau existența unor venituri din muncă.

cu sprijinul

Stema comunei Jucu
Primăria și Consiliul Local Jucu
Ecolor
și Asociația Suedia
Partener principal în 2022

Pentru familii

Familia ta are nevoie de ajutor? Locuiți în condiții grele, aveți venituri mici și vă doriți o locuință decentă, care să asigure condiții normale de viață? În octombrie 2022, selectăm două noi familii-partener pentru comunitatea Britta Sofia din comuna Jucu, județul Cluj.

SĂNĂTATE: Renovarea cabinetelor medicale de la țară

Dacă și tu crezi că e mai bine să previi, decât să vindeci, vei fi de acord că „prima linie” de apărare a sănătății noastre este cabinetul medicului de familie. Din păcate, în satele României sunt multe cabinete în care am descoperit igrasie pe pereți, instalații electrice improvizate, dușumele și pavaje care favorizează infecțiile.

Asociația PRIMA DATĂ ACASĂ și Asociația Medicilor de Familie Cluj și-au unit forțele pentru un proiect de renovare și reabilitare a cabinetelor medicale din mediul rural, acolo unde medicii de familie au grijă de oameni în condiții mult mai grele decât în orașe.

cu sprijinul

EDUCAȚIE: Renovarea școlilor
din mediul rural

Construim un viitor mai bun pentru copii, prin renovarea școlilor din mediul rural. Acest tip de proiecte se realizează exclusiv în parteneriat cu alte asociații non-profit.

În prezent, susținem asociația Bookland în proiectul de renovare a școlii din Copăceni, comuna Săndulești, județul Cluj.

VEȘTI DE ACASĂ

PROIECTUL C.O.R.E., O NOUĂ ȘANSĂ PENTRU FAMILIILE FĂRĂ LOCUINȚĂ

Pe una dintre cele mai scumpe piețe imobiliare din România, șansele unei familii cu venituri mici de a avea propria casă sunt, de multe ori, utopice.

Asociația PRIMA DATĂ ACASĂ, singurul ONG din Cluj care derulează un program de construcții sociale, lansează un nou proiect ce va ajuta la continuarea proiectelor dedicate celor ce îți doresc să aibă, pentru prima oară în viață, un cămin propriu.